Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește, în data de 12 iunie, ora 11:00, în Sala Senatului, conferința cu tema „Cum reformăm sistemele mari?”, susținută de Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și personalitate marcantă a spațiului educațional și public românesc.
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului AVE – „Învață să îmbătrânești”, coordonat de prof. univ. dr. Violeta Pușcașu, și își propune să creeze un cadru de reflecție și dialog în jurul câtorva teme de actualitate pentru societatea românească: educația, reforma instituțională, funcționarea sistemelor complexe și schimbarea mentalităților.
Conferința va aduce în atenție provocările reformării și rolul învățământului în aceste transformări.
Prin organizarea evenimentului, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își reafirmă angajamentul față de promovarea inițiativelor academice, educaționale și comunitare de calitate, precum și deschiderea către dialogul dintre mediul universitar, societatea civilă și specialiștii implicați în procese de schimbare instituțională.
Reprezentanții mass-media și membrii comunității academice sunt invitați să participe la acest eveniment dedicat dezbaterii și schimbului de perspective asupra subiectului propus de conferință.

