UGAL

Astăzi, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați are plăcerea de a primi vizita partenerilor din cadrul alianței europene RUN-EU, reprezentanții NHL Stenden University of Applied Sciences (Olanda): Marc Otto, rector și președinte RUN-EU, vice-rectorul Evelyn Finnema și directorul pentru relații internaționale, Wayne Johnson.

Vizita instituțională are ca obiectiv consolidarea colaborării academice și dezvoltarea unor noi oportunități pentru studenți, cadre didactice și cercetători. Pe parcursul acestei vizite, delegația va participa la:

  • sesiuni oficiale de prezentare a universităților și a direcțiilor de cercetare;
  • discuții privind dezvoltarea programelor comune în cadrul RUN-EU;
  • vizite la facultăți, centre de cercetare și infrastructuri academice;
  • întâlniri cu reprezentanți ai comunității locale și ai administrației publice;
  • prezentarea unor proiecte strategice și a facilităților de cercetare ale universității.

Această vizită reprezintă un pas important în consolidarea parteneriatului european și în dezvoltarea unor noi proiecte educaționale și de cercetare, cu impact direct asupra comunității academice și regionale.

Welkom in Galați! 🇳🇱 🇷🇴 🇪🇺

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email