UGAL

Colectivul cadrelor didactice din cadrul Facultății de Inginerie și Agronomie din Brăila anunţă cu regret că pe 6 August 2021, domnul conferenţiar universitar doctor Gheorghe Marin a plecat în lumea celor drepţi cu discreţie şi demnitate.

Numele domnului conferențiar dr. ing. Gheorghe Marin este direct asociat cu învățămîntul superior agronomic de la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, fiind unul dintre membrii echipei  care a pus bazele specializării Agricultură la Brăila.

Conf. dr. ing. Gheorghe Marin s-a născut la data de 1 mai 1940, în comuna Oancea, judeţul Galaţi. A absolvit în anul 1964, ca șef de promoție Institutul de Agronomie ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași, cu specializarea Inginer în agricultură.

Din anul 1967 a fost atestat ca şi cercetător ştiinţific stagiar pe profilul ”Agrofitotehnia culturilor de câmp” iar din 1975 a devenit cercetător ştiinţific principal gradul III, perioadă în care și-a desfăşurat activitatea la Staţiunea Experimentală Agricolă Brăila, mai târziu denumită Staţiunea Centrală de Cercetare pentru Ameliorarea Solurilor Sărăturate (SCCASS), în prezent Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Brăila (SCDA Brăila).

În 2000 devine conferenţiar universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos" din Galaţi, a predat mai multe cursuri de specialitate la Facultatea de Inginerie Brăila, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative şi Centrul de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic.

O persoană de înaltă rigurozitate științifică, cu o ținută academică impecabilă, domnul conferenţiar Gheorghe Marin şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de studenţi al căror dascăl a fost, și va trăi mereu în amintirea colegilor și studenților pe care i-a îndrumat.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace alături de cei drepţi! Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Colectivul Facultăţii de Inginerie și Agronomie din Brăila

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email