Suntem mai săraci astăzi. Colegul nostru, părintele conferențiar dr. Dorin-Gabriel Pandele a plecat fără de veste în veșnicie, luând cu el un univers întreg de știință și de înțelepciune, de spirit și de umanitate. Membru respectat al Departamentului de Teologie al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, părintele conf. univ. dr. Dorin-Gabriel Pandele a avut o carieră didactică de mare valoare, fiind autor de cărți și de articole de specialitate în domeniul teologic.
S-a născut la 10 ianuarie 1971, în comuna Iveşti, judeţul Galaţi. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” de la Buzău (1988-1992), apoi pe cele ale Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti (1992-1996). În perioada 1998 – 2004 a urmat cursuri de doctorat în Teologie în cadrul aceleiaşi Facultăţi bucureştene; între 2001-2003 a frecventat cursurile Institutului de Înalte Studii Teologice al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, Geneva - Elveţia, obţinând un certificat de specializare în Teologie Ortodoxă. În aceeaşi perioadă a participat şi la cursuri de specializare, conferinţe şi seminarii la Facultatea Autonomă Protestantă din Geneva, Facultatea Catolică din Fribourg şi Institutul Ecumenic de la Bossey, finalizate cu lucrarea Le monachisme et le Septième Concile Oecumenique, Nicée II – 787.
Teza de doctorat, întocmită sub îndrumarea pr. prof. dr. Viorel Ioniţă (2004), a fost publicată în Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, sub titlul Studion şi Cluny. Înnoire şi reformă în monahismul din Răsărit şi Apus (2006).
A funcţionat ca preot la Parohia Gohor, jud. Galaţi (1994-2001), Catedrala Arhiepiscopală (2001-2003), Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” (2003) şi capela Aşezământului „Sfântul Vasile cel Mare” din Galaţi (2003-2005) şi, din 2005 slujeşte la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din municipiul Galaţi. În anul şcolar 2003-2004 a predat Istoria Bisericii Ortodoxe Române la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.
Din anul 2001 este cadru didactic titular la Departamentul de Teologie, parcurgând pe rând treptele de preparator, asistent, lector şi conferenţiar universitar, în cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, unde a predat Istoria Bisericească Universală, Istoria religiilor și alte discipline. În perioada 2016 - 2019 a îndeplinit funcţia de director al Departamentului de Teologie.
A publicat volumele: Le monachisme et le Septieme Concile Oecumenique, Editura University Press, Galaţi, 2012; Monahismul și Sinodul VII Ecumenic, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015; Curs introductiv în Istoria Literaturii Postpatristice, Editura Universităţii „Danubius”, Galați, 2016. Este autor al mai multor studii şi articole şi corespondent al mai multor reviste teologice, din ţară şi din străinătate.
Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Sa!

