UGAL

Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratul Școlar Județean Galați, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și Casa Corpului Didactic Galați organizează în perioada 3-5 aprilie 2023, Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”, concurs destinat pasionaților de IT de toate vârstele.


În fața unei săli arhipline, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, a fost distins astăzi cu ”Ordre des Palmes Académiques” al Republicii Franceze, în grad de Ofițer. Distincția a fost înmânată în cadrul unei ceremonii chiar de doamna Laurence Auer, Ambasador al Republicii Franceze în România. Decorația vine ca o recunoaștere a efortului depus pentru consolidarea cooperării universitare, științifice și culturale între Franţa şi România.


 

Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, Președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a primit ieri, în cadrul unei ceremonii, titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Propunerea aparține Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial iar ședința a fost prezidată de prof. univ. dr. ing. Iulian Aurelian Ciocoiu, președintele Senatului.


Peste 1.000 de elevi, părinți și cadre didactice din județul Tulcea sunt așteptați marți, 4 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, la Sala Clubului Sportiv Școlar pentru a participa la Târgul Educațional Student #UDJG, organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Vor fi prezenți reprezentanții tuturor celor 14 facultăți, care își vor prezenta cât mai atractiv ofertele educaționale. Nu vor lipsi, ca de obicei, demonstrații interesante, experimente inedite, momente artistice și tombole cu premii atractive.


În cadrul proiectului Program pentru creșterea performanței și inovării în cercetarea doctorală și postdoctorală de excelență – PROINVENT - contract nr. 62487/03.06.2022 POCU/993/6/13 - Cod SMIS: 153299, vineri, 31 martie, începând cu ora 10.30, cei nouă parteneri din consorțiu, doctoranzii și postdoctoranzii se vor întâlni în cadrul unui workshop care se va desfășura în format hibrid, în Sala Panoramic a hotelului Mercure Galați Centrum precum și via TEAMS.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, la propunerea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, acordă titlul de Doctor Honoris Causa doamnei profesor universitar dr. Carmen Socaciu, Profesor Emerit dr. al USAMV Cluj-Napoca, pentru întreaga activitate profesional-științifică, de cercetător cu relevanță internațională și de formator de școală superioară în România cu valențe internaționale, precum și pentru dezvoltarea învățământului superior și a cercetării științifice românești în domeniile Știința alimentelor și Biotehnologie. Ceremonia va avea loc vineri, 31 martie 2023, ora 11.00, în Sala Senatului Universității (Strada Domnească nr. 47).


De Ziua Mondială a Teatrului, Maestrul Mihai Mălaimare s-a aflat la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos din Galați, pentru a lucra cu studenții de la specializarea Actorie (licență și masterat) în cadrul unui atelier de creație cu tema „Statuia vivantă”. Atelierul face parte din Proiectul Moștenirea, sponsorizat de JTI.


Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan cel Mare și Sfânt” de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați anunță că, în perioada 27 martie – 2 aprilie, va derula Festivalul „Zilele Basarabiei”, ajuns la a XXII-a ediție. Tradițional, festivalul organizat în fiecare an începând cu 2001, va marca un moment de o deosebită importanță în istoria poporului român și anume – Unirea Basarabiei cu Regatul României. Festivalul a devenit un proiect de tradiție și este organizat pentru întreaga comunitate studențească gălățeană.


Vineri, 24.03.2023, Facultatea Transfrontalieră din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați a inaugurat Centrul Cultural Româno-Ucrainean, entitate care se pliază pe specificul transfrontalier al facultății, vizând comunitățile academice ale celor două țări implicate în promovarea și valorificarea moștenirii culturale românești și ucrainene, din perspectiva interrelaționării lor prin prisma condițiilor geografice și geopolitice.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați s-a alăturat Asociației de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) în organizarea Ultramaraton Galați, ediția a III-a, ce se va desfășura în perioada 1 – 2 aprilie 2023 în Pădurea Gârboavele Galați. Se vor realiza probe pe echipe a câte 15 alergători care vor concura pentru un loc pe podium, 5 probe de individual organizate în cadrul evenimentului și multe altele. Pentru detalii și înscrieri: https://my-run.ro/race-pay / https://autism-apca.ro.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email