UGAL

IOSUD – UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
Consiliul pentru studiile universitare de doctorat


HOTĂRÂREA
 nr. 9/11.12.2015
 

În conformitate cu:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările ulterioare;
Codul Studiilor Universitare de Doctorat/2011, cu modificările ulterioare;
Regulamentul instituțional privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentul privind obţinerea atestatului de abilitare în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (IOSUD-UDJG);
Decizia Rectorului Universității nr. 1878/07.09.2012 privitor la numirea Directorului CSUD;
Consiliul pentru studiile universitare de doctorat, întrunit în ședința din data de 11 decembrie 2015,

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Dosarele de abilitare depuse la secretariatul doctorat vor fi evaluate de către comisia mixtă CSUD – CA conform următorului calendar:
  • Dosarele depuse până la 1.01.2016 se vor analiza în cursul lunii ianuarie 2016;
  • Dosarele depuse până la 1.03.2016 se vor analiza în cursul lunii martie 2016;
  • Dosarele depuse până la 1.05.2016 se vor analiza în cursul lunii mai 2016;
  • Dosarele depuse până la 1.07.2016 se vor analiza în cursul lunii iulie 2016;
  • Dosarele depuse până la 1.09.2016 se vor analiza în cursul lunii septembrie 2016;
  • Dosarele depuse până la 1.11.2016 se vor analiza în cursul lunii noiembrie 2016.

Art. 2. Dosarul candidatului pentru acordarea atestatului de abilitare va include obligatoriu, conform prevederilor Art. 9 alin. (1) litera h) din Regulamentul privind obţinerea atestatului de abilitare în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (IOSUD-UDJG), următoarele documente:
a) cererea-tip pentru susţinerea abilitării, avizată de către rector;
b) fişa de îndeplinire a standardelor minimale, conform criteriilor CNATDCU pentru domeniul în care candidatul doreşte să obţină abilitarea (tiparită + format PDF pe CD);
c) un portofoliu de lucrări ştiinţifice considerate relevante de către candidat, elaborate în domeniul de doctorat vizat (minimum 5 lucrări, în format electronic pe CD);
d) curriculum vitae (model Europass) şi lista de lucrări, semnate de către candidat (tipărit + format PDF pe CD);
e) o declaraţie pe propria răspundere a candidatului privind îndeplinirea standardelor minimale stabilite de CNATDCU şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice şi originalitatea lucrărilor ştiinţifice din lista de lucrări;
f) copia legalizată a diplomei de doctor şi, dacă este cazul, copia legalizată a atestatului de recunoaştere sau echivalare a acesteia;
g) documente personale de identificare, în copie simplă: actul de identitate, dovada schimbării numelui în cazul în care numele înscris pe diplomă nu mai coincide cu cel din actul de identitate;
h) teza de abilitare, în format tipărit şi electronic;
(i) în cazul în care documentele prevăzute la lit. f) nu sunt redactate în limba română sau engleză, ele vor fi însoţite de traducerea legalizată în limba română.
Dosarele incomplete nu vor intra în discuția comiei mixte CSUD-CA. Se vor returna candidaților care le vor redepune la registratura universității după completarea cu documentele lipsă.

Art. 3. Se avizează situația întocmită de directorii școlilor doctorale din cadrul IOSUD – UDJG privind raportarea îndeplinirii activităților programate pentru anul universitar 2014 – 2015 de către doctoranzii de la Școala doctorală de Inginerie și Școala doctorală de Științe socio-umane și se hotărăsc următoarele:
  • pentru doctoranzii care nu au depus raportul anual de activitate în termenul prevăzut (cu reprogramările aprobate), se suspendă plata bursei și plata indemnizației conducătorilor de doctorat ai acestora, până la depunerea raportului anual (ANEXA 2 la contractul de studii doctorale);
  • doctoranzilor al căror raport anual a fost respins sau amânat li se solicită refacerea și completarea raportului în care să dovedească realizarea activităților restante, până la data de 1.03.2016. În cazul în care acest raport nu va fi depus până la data menționată anterior, se va suspenda plata bursei și a indemnizației conducătorului de doctorat până la depunerea acestui raport.

Art. 4. Se aprobă exmatricularea de la studii universitare de doctorat a doctoranzilor cuprinși în Anexa 1 la hotărârea CSUD, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și/sau restanța la plata taxei de școlarizare aferente anului universitar 2014-2015.

Art. 5. Se aprobă ca, în cazul doctoranzilor propuși pentru exmatriculare din Anexa 2 la hotărârea CSUD, să li se dea ca ultim termen pentru reglementarea statutului academic și financiar data de 15 ianuarie 2016.

Art. 6. Se aprobă transmiterea la Consiliul de administrație pentru aprobare a planurilor de învățământ aferente cursurilor organizate la școlile doctorale din IOSUD – UDJG (Anexa 3 la hotărârea CSUD).

Art. 7. Se aprobă transmiterea la Consiliul de administrație a propunerii de majorare a cuantumului indemnizației pentru conducerea doctoranzilor înmatriculați la buget de la 80 lei/oră brut la 150 lei/ora brut (adică 300 lei /lună/doctorand în stagiu), motivată de următoarele aspecte:

1. În ultimul an, salariile în învăţământul superior au fost indexate în total cu 25% (în trei tranşe: 1 martie, 1 septembrie și 1 decembrie).
2. Suma brută plătită (3x1000+283= 3283 lei) membrilor comisiei de susţinere publică incluzând şi preşedintele comisiei, din care este exclus conducătorul de doctorat, este  egală cu  suma plătită conducătorului pentru activitatea de îndrumare pe o perioadă de aproape doi ani (80 lei/oră - doctorand x 2 ore/lună x 12 luni x 2 ani= 3840 lei în 2 ani).
3. Conform Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pentru anul 2015 (26.05.2015), în stabilirea valorii grantului anual pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi începând cu anul 2011, suma prevazută pentru plata conducătorului de doctorat este de  8.000 lei (încluzând atât cheltuielile angajatului cât și pe cele ale angajatorului).

Suma propusă (3600 lei/an/doctorand în stagiu, sumă incluzând obligaţiile angajatului sau 4960 lei/an/doctorand incluzând toate cheltuielile angajat și angajator) reprezintă  aprox. 62% din suma prevăzută pentru plata conducătorului de doctorat la stabilirea valorii grantului doctoral.

Art. 8. Se aprobă transmiterea la conducerea universității a solicitării de acordare a unor burse ocazionale pentru următoarele persoane înmatriculate la data de 21.12.2012, ca urmare a suplimentării numărului de granturi doctorale:

1. Pâcleanu Ana-Maria, student-doctorand înmatriculat la forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă, domeniul Filologie;
2. Trișcă Anca (Ionescu), student-doctorand înmatriculat la forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă, domeniul Filologie;
3. Săvulescu Adrian, student-doctorand înmatriculat la forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă, domeniul Inginerie mecanică;
4. Filote Elena (Panait), înmatriculată la forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă, domeniul Filologie, cu teza susținută în ședință publică la data de 27.11.2015.



Director CSUD,
Prof. dr. Viorica-Domnica MUȘAT

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email