UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului, Târgul educațional „Student #UDJG”, destinat elevilor din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a de la liceele din județul Galați. Târgul educațional „Student #UDJG” se înscrie în Proiectul „Parteneriat pentru performanță”, derulat în parteneriat cu inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar din Regiunea de Sud-Est, având ca principal obiectiv dezvoltarea colaborării între mediul preuniversitar și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Evenimentul se va desfășura în zilele de 21 și 22 noiembrie 2019, între orele 10.00 și 16.00, la sediul Universității din strada Domnească nr. 47 și va cuprinde prezentarea ofertei educaționale aparținând celor 14 facultăți și a altor tipuri de programe educaționale (Universitatea Junior, Universitatea Vârstei a Treia, învățământ la distanță, învățământ cu frecvență redusă, programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, programe de conversie profesională, cursuri de perfecționare).

Pe lângă prezentarea ofertei educaționale a Universității, Târgul „Student #UDJG” va cuprinde demonstrații interactive, imprimare 3D, prezentare de roboți, degustări de produse alimentare realizate în stațiile-pilot ale instituției, prezentarea mobilităților internaționale și a Centrului de Orientare și Consiliere în Carieră, spectacole și tombole cu premii surpriză, în cele două zile.

Prin astfel de evenimente elevii se familiarizează cu structura și cu oferta Universității „Dunărea de Jos” din Galați, interacționează cu studenții și cadrele didactice ale instituției și pot decide, în cunoștință de cauză, ce traseu profesional vor urma după absolvirea liceului.

Elevii gălățeni din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, însoțiți de profesorii diriginți sunt, așadar, așteptați la Universitate, joi 21 și vineri 22 noiembrie 2019, la un târg cu potențiale implicații asupra dezvoltării carierei viitoare.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email