UGAL

Numărătoarea inversă a luat șfârșit, pe 31 iulie s-a dat startul  divertismentului, iar acesta va continua până pe 20 august. Aventura, prietenia, distracția, zilele însorite și nopțile albe definesc proiectul UNSummeR, tabăra de vară studențească organizată de Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR).

Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG) s-a alăturat cu entuziasm evenimentului, voluntarii acesteia se află deja pe plajă alături de studenți din toată țara.

Proiectul îndelug pregătit se adresează tuturor voluntarilor UNSR, având scopul de a îmbina distracția cu dezvoltarea personală și de a trăi experiențe minunate alături de oameni de calitate în zilele și nopțile ce vor fi petrecute pe plajă.

Costineștiul, gazda evenimentului, va fi martorul numeroaselor activități pregătite de voluntarii UNSR. Pe lângă competițiile sportive, precum voleiul și tenisul de picior, studenții sunt provocați să participe la curățarea Obeliscului, pentru a reda frumusețea acestui simbol, iar valurile vor aduce premii echipei câștigătoare.  Studenții mediciniști te așteaptă să li te alături.

Aerobicul, bătaia cu pistoalele cu apă, petrecerea pe plajă și nelipsitul foc de tabără sunt doar câteva dintre activitățile de divertisment ce se vor derula pe plajă.
Este o ocazie inedită pentru studenți să trăiască momente frumoase și experiențe unice.

Alătură-te voluntarilor de la SSMG la cel mai așteptat eveniment studențesc din această vară. Costineștiul te așteaptă cu optimism și multă energie!
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email