UGAL

În perioada 18-19 martie 2024, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați participă la ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027. Evenimentul reunește circa 40 de reprezentanți ai Autorității de Management, ai Comisiei Europene, ai Ministerelor implicate în procesul de programare și implementare, precum și consiliile județene, societatea civilă, mediul de afaceri, reprezentanții autorităților administrațiilor publice locale din Regiunea de Sud-Est, pentru a discuta metodologia de verificare a proiectelor etapizate și încheierea contractelor de finanţare necesare pentru continuarea finanţării acestora în cadrul PR SE 2020-2027.

Pe ordinea de zi sunt mai multe informări referitoare la modificarea Programului Regional Sud-Est 2021-2027 pentru implementarea proiectelor etapizate din POR 2014-2020, la metodologia de verificare a proiectelor/operaţiunilor etapizate și încheierea contractelor de finanţare necesare pentru continuarea finanţării acestora în cadrul PR SE 2021-2027, precum și la Planul de Evaluare al PR SE 2021-2027.

De asemenea, se va dezbate stadiul apelurilor de proiecte lansate/ce vor fi lansate în cadrul PR SE 2021-2027.

Astăzi, după prânz, participanții sunt invitați să voteze aprobarea criteriilor de selecție ale proiectelor finanțate în cadrul Instrumentului Teritorial Integrat Delta Dunării, dar și criteriile de selecție privind Acțiunea 1.6 Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor, Operațiunea A.2 Creșterea competitivității IMM-urilor.

Fondurile europene vin în sprijinul instituțiilor publice, mediului de afaceri, comunității locale și al regiunii. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este implicată activ în atragerea și gestionarea fondurilor europene în Regiunea de Sud-Est. În calitate de beneficiar, UDJG a fost selectată ca model de bune practici de lucru, cu prezentarea REXDAN drept un proiect de succes la nivel regional și național.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este reprezentată la această reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027 de prof. dr. ing. Silvius Stanciu.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email