UGAL

Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Ambasada Republicii Turcia la București și Consulatul General al Republicii Turcia din Constanța, a organizat, astăzi, în Sala Senatului, un eveniment dedicat Centenarului Republicii Turcia și împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice turco-române.

Prezent la ceremonie, Excelența Sa, domnul Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la București, a subliniat importanța cooperării dintre cele două state, materializată în domeniul educației la Dunărea de Jos. La rândul său, în calitate de gazdă, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați, a mulțumit oficialităților turce pentru deschidere și disponibilitate și a făcut o prezentare a istoricului relațiilor bilaterale ale UDJG cu universități din Turcia.

,,Colaborarea UDJG cu instituții din Republica Turcia a început în anul 2003, continuând și în prezent. Împreună am demarat proiecte în valoare de aproximativ 500 000 EUR. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Abdullah Gul University, Kayseri sunt membre în cadrul alianței pentru universități europene - Qn Alliance European University for Quality, Quintuple-Helix & Query-driven Educational Ecosystems. Activitatea academică se desfășoară la UDJG în baza unor principii importante pentru comunitatea locală, regională, națională și europeană - multiculturalismul și plurilingvismul. Intensificarea prezenței universității noastre în spațiul educațional mondial, favorizată de situarea acesteia într-o zonă de reciprocă circulație a valorilor pe ruta Orient-Occident, reprezintă o prioritate a activității de internaționalizare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați.

La eveniment au participat zeci de studenți, care au aflat, cu această ocazie, despre programul de burse de studii „Türkiye Scholarships”, disponibil pentru domeniile de licență, masterat și doctorat, program ce oferă studenților și cercetătorilor afiliați la UDJG posibilitatea de a-și desăvârși pregătirea profesională la cele mai prestigioase universități din Turcia. Acțiunea a continuat cu o serie de prezentări academice și un moment artistic susținut de Ansamblul „Kalofonis”.

În baza unui parteneriat încheiat deja între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Ministerul Educației din Turcia, la Facultatea de Litere și la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul UDJG se organizează, din 2022, cursuri de limbă, cultură și civilizație turcă.

În cifre, UDJG a încheiat un număr de 66 de acorduri inter-instituționale cu universități din Republica Turcia și a fost implicată în 5 proiecte de tip Erasmus+ KA2 - Cooperare între organizații și instituții. În ultimii 4 ani, 112 studenți incoming au ales să se dezvolte profesional studiind la Galați, 90 de membri ai personalului academic și administrativ din Republica Turcia au efectuat schimburi de experiență în cadrul UDJG, 45 de studenți români și-au continuat studiile în Turcia și aproape 70 de membri ai personalului academic și administrativ al UDJG au realizat schimburi de bune practici în cadrul universităților partenere din Republica Turcia.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email