UGAL

Vineri, 17 noiembrie 2023, a avut loc conferința de închidere a proiectului Program pentru creșterea performanței și inovării în cercetarea doctorală și postdoctorală de excelență (PROINVENT– cod SMIS 153299), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, Axa prioritară 6 - Educație și competențe.

În cadrul acestei întâlniri, academicianul Eugen RUSU, managerul proiectului, experții din cele nouă universități din consorțiu și membrii grupului țintă au discutat aspecte legate de raportarea finală și de stadiul indeplinirii indicatorilor și al rezultatelor propuse.

Programul evenimentului a inclus și două prelegeri susținute de doi experți din cadrul proiectului: domnul prof. univ. dr. ing. dr. ec. habil. Silvius Stanciu, prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, și domnul conf.univ.dr. Cristian Munteniță, director al Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic (DFCTT) din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Beneficiind de o finanțate de 5.691.841,00 lei și reunind eforturile unei echipe de experți selectată din nouă universități - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (în calitate de beneficiar) în parteneriat cu Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași - proiectul PROINVENT, prin toate activitățile pe care le-a desfășurat pe parcursul celor 18 luni, s-a dovedit extrem de util tuturor, în special celor 86 de studenţi doctoranzi şi 29 de cercetători post-doctorat (selectați în două etape) care au avut astfel șansa identificării și dezvoltării unor noi oportunități pentru cariera lor profesională.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email