UGAL

Data de 16 octombrie marchează 77 de ani de la înfiinţarea Organizației pentru Alimente și Agricultură (Food and Agriculture Organization - FAO) în 1945, la Quebec, Canada. FAO a stabilit în anul 1979 ca la data de 16 octombrie să se marcheze Ziua Mondială a Alimentației. România a adoptat ziua de 16 octombrie ca Ziua Naţională a Alimentaţiei şi a Combaterii Risipei Alimentare, prin Legea nr. 47/2016. Astăzi, Ziua Mondială a Alimentaţiei este sărbătorită în peste 150 de ţări.

Scopul acestei aniversări este acela de a crește gradul de conştientizare publică asupra problemelor privind alimentaţia la nivel mondial şi consolidarea solidarităţii în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei. Prin urmare, Ziua Mondială a Alimentației este un prilej de organizarea a unor evenimente dedicate programului universal de acțiune globală în domeniul dezvoltării durabile, respectiv pentru îndeplinirea celui de-al doilea obiectiv înscris pe Agenda 2030, asumată de statele membre ONU la sfârşitul anului 2015. Astfel, Obiectivul 2 (Foamete ''zero'') are în vedere eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile.

Ziua de 16 octombrie a devenit Ziua Facultății Știința și Ingineria Alimentelor prin Hotărârea Consiliului Facultății nr. 28/01.10.2021. Prin urmare, Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați își exprimă solidaritatea și angajamentul în promovarea scopului acestei zile, mai ales prin activitățile de educație și cercetare-dezvoltare-inovare ce asigură transferul de cunoaștere către mediul socio-economic.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email