UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat, între 10 și 13 aprilie 2023, la conferința „Smart diaspora - diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat. Diaspora și prietenii ei”, desfășurată la Timișoara, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României și sub egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În cadrul sesiunilor în plen și a workshop-urilor exploratorii, participanții au dezbătut teme de interes care vizează știința la frontiera cunoașterii; provocarea digitalului; sustenabilitatea, securitatea și reziliența pentru cetățeni și comunități; știința cu toți și pentru toți în societate și pentru societate; antreprenoriat (social, tehnologic, cultural); sectorul neguvernamental - provocări de cercetare.

Conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată de prorectorul cu activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și parteneriatul cu mediul economico-social, prof. dr. ing. ec. Silvius Stanciu.

„Suntem onorați că universitatea noastră a fost prezentă la această importanță manifestare științifică, alături de persoane marcate din comunitatea academică și științifică recunoscute pe plan internațional, precum și reprezentanți ai autorităților publice și mediului de business românesc. Prezența noastră la acest eveniment este, practic, o recunoaștere a poziției onorante pe care UDJG o ocupă în topurile cercetării românești și internaționale”, a declarat la finalul evenimentului prorectorul UDJG.

Conferința s-a desfășurat sub forma unor workshop-uri exploratorii, în jurul unor teme principale alese de organizatori.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email