Facultatea de Inginerie și Agronomie Brăila, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, organizează Conferința Națională intitulată „UGAL – factor stimulator al cercetării multidisciplinare în Regiunea de Sud-Est”. Tematicile principale sunt: Inginerie și Management, Inginerie Mecanică, Ingineria Mediului și Agronomie.
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a emis brevetul de invenție nr. 135593, privind procedeul de realizare a unui material compozit pe bază de materiale și sticlă reciclate. La elaborarea acestei invenții au contribuit trei cercetători de la Facultatea de Inginerie Galați: prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, prof. dr. ing. Felicia Stan și Iulian Manole, precum și un cercetător din Tulcea: Ionuț Octavian Tudorache.
În perioada 9–12 septembrie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat, alături de alte 36 de instituții de învățământ superior din România și de 4 universități din Republica Moldova, la cea de-a 35-a ediție a Conferinței și Expoziției Anuale EAIE, desfășurate la Göteborg, Suedia. În total, evenimentul a reunit mai mult de 7.000 de participanți din întreaga lume.
Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează în perioada 18-19 septembrie a XX-a ediție a Conferinței Internaționale „Zilele ASTR – Energia și materia în industria modernă”. Ediția din acest an este sponsorizată de SC Criomec SA Galați.
În perioada 14 iulie - 10 august, nava de cercetare REXDAN a navigat pe o porțiune semnificativă a Dunării, făcând opriri strategice în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia și Austria, sensibilizând opinia publică cu privire la gestionarea durabilă a sedimentelor și promovând colaborarea internațională.
Aproximativ 30 de ateliere pot fi urmărite la Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect Galați, care anul acesta are tema „Știință pentru Terra - sustenabilitate prin responsabilizare”, pentru a vă arăta cum cercetarea academică de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și de la partenerii săi contribuie substanțial la responsabilizare zi de zi.