UGAL


HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 33/ 18.6.2019


Conform:
Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice nr. 3174/18.02.2016 privind numirea Rectorului,
Consiliul de Administraţie întrunit în data de 18.6.2019,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Se aprobă repartizarea gradațiilor de merit pe facultăți, începând cu anul universitar 2019-2020, după cum urmează:

Nr. crt. Facultatea Număr gradații de merit
1. Inginerie 6
2. Arhitectură Navală 1
3. Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică 3
4. Știința și Ingineria Alimentelor 3
5. Inginerie și Agronomie din Brăila 1
6. Medicină şi Farmacie 3
7. Ştiinţe şi Mediu 2
8. Litere 1
9. Istorie, Filosofie şi Teologie 1
10. Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice 1
11. Economie şi Administrarea Afacerilor 1
12. Arte 1
13. Educaţie Fizică şi Sport 3
14. Transfrontalieră 2

Facultățile vor transmite, până la data de 28.06.2019, propunerile privind repartizarea nominală a gradațiilor de merit.

Art. 2. Se aprobă demararea procedurilor de reabilitare a Căminului studențesc IA, situat în Complexul „22 Decembrie” din Galați, strada Gării nr. 59-61, respectiv a lucrărilor de hidroizolație și termoizolație.

Art. 3. Se aprobă înființarea unei comisii de analiză pentru evaluarea și verificarea mijloacelor fixe propuse pentru casare.

Art. 4. Consiliul de Administrație propune modificarea Cartei universitare și transmiterea propunerii către Senatul Universității.

Art. 5. Se aprobă Metodologia internă de organizare și desfășurare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere de la nivelul facultăților și universității 2019-2020, conform Anexei nr. 1. Metodologia se transmite Senatului Universității spre aprobare.

Art. 6. Se aprobă Metodologia internă de organizare şi desfăşurare a  alegerilor în structurile şi funcţiile de conducere de la nivelul departamentelor 2019-2020, conform Anexei nr. 2. Metodologia se transmite Senatului Universității spre aprobare.

Art. 7. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat,  repartizarea pe școli doctorale a numărului de locuri/granturi de studii finanțate de la bugetul de stat, pentru cetățeni români și cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și a numărului de locuri cu taxă, după cum urmează:

Școala doctorală de Inginerie mecanică și industrială
TOTAL locuri finanțate de la bugetul de stat: 21,
din care:
TOTAL locuri IFR, cu taxă: 5
IF, cu bursă: 10 IFR, fără bursă: 11
Școala doctorală de Științe fundamentale și inginerești
TOTAL locuri finanțate de la bugetul de stat: 25,
din care:
TOTAL locuri IFR, cu taxă: 25
IF, cu bursă: 12 IFR, fără bursă: 13
Școala doctorală de Științe socio-umane
TOTAL locuri finanțate de la bugetul de stat: 19,
din  care:
TOTAL locuri IFR, cu taxă: 10
IF, cu bursă: 9 IFR, fără bursă: 10

Art. 8. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat,  componența comisiei de înscriere pentru admiterea la doctorat din anul 2019, după cum urmează:
Președinte: 
  • Prof. dr. ing.  Eugen-Victor-Cristian Rusu
Vicepreședinte:
  • Prof. dr. ing. Gabriela-Elena Bahrim
Membri:
  • Prof. dr. ing. fiz. Luminița Moraru
  • Prof. dr. chim. Lidia Benea
  • Prof. dr. Nicoleta Ifrim
Secretari:
  • Luiza-Maria Axinte
  • Elisabeta Pavel
  • Georgeta Crăciun
  • Iuliana Ion
Propunerea se transmite Senatului Universității spre aprobare.

Art. 9. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, componența comisiilor de admitere pe școli doctorale în anul 2019, conform Anexei nr. 3. Propunerea se transmite Senatului Universității spre aprobare.

Art. 10. Se aprobă, la propunerea Facultății de Medicină și Farmacie, modificarea perioadei de susținere a examenului de finalizare a studiilor la programul de studii universitare de licență Asistență medicală generală – Enna, în perioada 12-14 iulie 2019.

Art. 11. Se aprobă demararea procedurilor de externalizare a Serviciului pază din cadrul Universității.


RECTOR,
Prof. dr. ing. Iulian Gabriel BÎRSAN
 

Anexa 1 Metodologia internă de organizare și desfășurare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere de la nivelul facultăților și universității 2019-2020
Anexa 2 Metodologia internă de organizare şi desfăşurare a  alegerilor în structurile şi funcţiile de conducere de la nivelul departamentelor 2019-2020
Anexa 3 Componența comisiilor de admitere pe școli doctorale în anul 2019

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email