UGAL

Vineri, 19 mai, începând cu ora 10.00, E.S. Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Paul Brummell va fi oaspetele Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Excelența Sa se va întâlni mai întâi cu conducerea instituției, după care, de la ora 10.20, în Sala Senatului, le va vorbi studenților despre Leadership-ul Marii Britanii. 
 
Conferința face parte din seria de întâlniri ale ambasadorilor câtorva dintre cele mai importante țări ale lumii cu studenții gălățeni, în cadrul proiectului de educație nonformală „UDJG Leadership - perspective asupra Leadershipului". 
 
E.S. Paul Brummell este cel de-al patrulea ambasador care vine la „Dunărea de Jos”. Seria înalților diplomați care ne vizitează va continua, pe 30 mai, cu ambasadorul Canadei la București.

Sursa foto: www.business-review.eu
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email