UGAL

Fullbright România
Comisia Româno-Americană Fulbright a lansat competiția anuală „Fulbright Student Award”, dedicată celor care doresc să studieze, în anul universitar 2018-2019, la universități din Statele Unite ale Americii. Sunt eligibili studenții aflați în ultimul an de studiu sau  absolvenții studiilor de licență, master sau doctorat din cadrul universităților de stat sau private acreditate.
 
Cei care vor fi declarați câștigători vor beneficia de transport gratuit, plata taxelor de studiu în limita unui buget prestabilit, materiale didactice, asigurare medicală, dar și o bursă pentru un an academic.

Durata unui program este de 9 luni, asemenea unui an academic. Cursurile vor începe în luna august a anului 2018.

Pentru a aplica la acest program, candidații trebuie să aibă cetățenie română, să fi absolvit studiile ciclului de licență sau să fie în ultimul an la studii de licență, master sau doctorat și nu în ultimul rând să cunoască bine limba engleză.

Pentru a intra în program, doritorii trebuie să completeze un formular online de înscriere. Toate documentele solicitate trebuie trimise până pe 7 mai 2017.

Mai multe informații despre Programul Fulbright Student Award to the United States 2018-2019 găsiți pe site-ul oficial: http://www.fulbright.ro/
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email