UGAL

Foto Eveniment
În data de 28 iunie 2016, între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi și Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina, s-a semnat o convenție de colaborare în domeniile învățământului, științei și culturii.

Colaborarea vizează schimbul de experienţă între reprezentanţii conducerii celor două universități,  cadre didactice şi studenţi, dar și cooperarea pe linia activităţii de doctorat, conform Convenţiei dintre Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina şi Ministerul Educației Naționale și  Cercetării Științifice din România.

Convenția prevede, de asemenea, organizarea festivalurilor folclorice şi dialectologice ale studenţilor din ambele universităţi pe teritoriul Dunării de Jos, participarea cadrelor didactice şi a studenţilor din cele două universităţi la sesiuni ştiinţifice, congrese, simpozioane organizate în comun, organizarea de activităţi consacrate personalităţilor celebre ale popoarelor ucrainean şi român, organizarea în instituţiile superioare de învăţământ a expoziţiilor și a standurilor ce reflectă consolidarea relaţiilor ucraineano-române, dar și colaborarea celor două instituţii.

Nu au fost lăsate deoparte nici activităţile de perfecţionare a cadrelor didactice, publicarea lucrărilor științifice ale cadrelor didactice în revistele sau volumele cu caracter ştiinţific, editate de către cele două universităţi, dar și schimbul de materiale bibliografice de interes didactic, ştiinţific şi cultural, la nivelul bibliotecilor celor două instituţii.

Convenția este semnată de cei doi rectori, prof.univ.dr. Iulian Gabriel Bîrsan și prof.univ.dr. Iaroslav Kiciuk și este valabilă pe o perioadă de cinci ani, începând de la data semnării.  
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email