UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Facultatea de Litere, prin Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism, organizează în intervalul 27-28 mai Conferinţa "Cultura şi presa în spaţiul european", având ca temă presa minorităţilor. Ajunsă la a VIII-a ediţie, conferinţa profesorilor de la specializarea Jurnalism îşi propune să scoată în evidență modul în care presa minorităților etnice din România s-a aliniat la marile comandamente ale timpului, raportul dintre majoritate și minoritate, marile teme naţionale reflectate în publicaţiile minorităţilor dar şi portrete ale unor jurnalişti care şi-au declarat apartenenţa la o comunitate.
Deschiderea Conferinţei va avea loc la ora 11,00 chiar în Sinagoga din Galaţi, iar sâmbătă, oaspeţii vor pleca într-o vizită de documentare la Cahul. Manifestarea se adresează cadrelor didactice din învățământul universitar și preuniversitar, masteranzilor și doctoranzilor, cercetătorilor științifici, bibliotecarilor, studenților, tuturor celor pasionaţi de istoria presei din țara noastră. 

Printre organizatori se numără Asociaţia Română de Istoria Presei, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia", Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia). Programul mai cuprinde prezentări de carte de specialitate de la Editura Tritonic, vizionarea Documentarului Prizonieri ai fericirii – scenariul și regia Andrei Dumbrăveanu de la Universitatea de Stat din Moldova şi o vizită la Comunitatea Elenă din Galaţi.
 
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email