UGAL

Duminică, în Sfânta zi de Paști, a plecat dintre noi, fulgerător, tânărul nostru coleg, asist.univ.dr.  Ioan Teodor Cicma.
 
S-a născut pe data de 8 august 1970, la Brăila. A absolvit Facultatea de Litere și Științe,  specializarea Educație Fizică și Sport (licență de profesor-antrenor Educație fizică și sport, specializare handbal și, respectiv, gimnastică sportivă) la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în anul 1997.
 
Începând din același an, până în 2002, a fost profesor-antrenor titular de handbal, la Liceul cu program sportiv din Brăila, unde a obținut rezultate remarcabile cu elevele sale, la Campionatele naționale școlare.
 
Din 2002 este asistent universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Departamentul Jocuri Sportive și Educație Fizică, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
  
Între 2008 și 2010 a urmat masteratul în Managementul activităților motrice, între 2011 și 2013 a urmat cursurile din cadrul Programului de formare și conștientizare în asigurarea calității în Învățământul la Distanță și, în paralel, între 2011 și 2014 a urmat cursurile școlii doctorale, la UNEFS București. Din 2014 este doctor în Științele Sportului și Motricitate Umană.  

Timp de 15 ani a adus o contribuţie importantă la formarea intelectuală şi sportivă a generaţiilor de studenţi din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Având o pregătire profesională deosebită și o capacitate foarte bună de organizare, a știut să-și stimuleze elevii și studenții astfel încât să-i capaciteze spre atingerea performanței. Aceste calităţi i-au adus stima şi preţuirea din partea studenţilor, dar şi a colegilor.

Noi, colegii din cadrul Facultăţii de Educație Fizică și Sport, îi vom păstra în amintire exemplul pe care l-a dat de conduită, întruchipare a spiritului de echipă și a dorinței permanente de autodepășire.
 
Înmormântarea va avea loc astăzi, 18 aprilie 2017, la Brăila.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
 
Colectivul Facultăţii de Educație Fizică şi Sport
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email